top of page

Devino expozant

Dragi branduri românești, asigurați-vă că sunteți în baza noastră de date, pentru a primi informații despre edițiile Bounty Fair - eveniment de shopping creativ - și perioada de înscriere. Este suficient să completați formularul de mai jos.

Înainte de fiecare ediție Bounty Fair  realizăm o preselecție a participanților care au completat formularul de înscriere pentru ediția în curs. Scopul preselecției este de a oferi vizitatorilor un târg cu diversitate mare de creații, păstrând în același timp un stil propriu, unic al Evenimentului Bounty Fair. Totodată, avem grijă ca fiecare ediție să ofere noutate, noi colecții, dar mai ales branduri care participă pentru prima dată la Bounty Fair.

Criterii principale de selecție a expozanților:


Creațiile propuse pentru expunere

 

  • noutatea produselor prezentate în cadrul târgului - ne dorim ca, pe lângă produsele cunoscute, din colecțiile existente, să putem oferi vizitatorilor posibilitatea de a găsi la târg obiecte noi, care să îi surprindă și să le capteze atenția;

  • unicitatea creațiilor / designul original; 

  • stilul modern, urban, în tendințe;

  • produse lucrate cu atenție la detaliu, dar și ambalaj/prezentare de produs în concordanță;

  • pagina de prezentare cu poze calitative, la colecțiile actuale;

  • Bounty Fair are un stil, un concept și o viziune proprie, iar expozanții sunt aleși în așa fel încât să se încadreze în conceptul fiecărui eveniment.

Detalii organizatorice

 

  • gradul de implicare în promovarea evenimentului și respectarea pașilor de promovare propuși (pentru brandurile cu care am mai colaborat);

  • designul standurilor (modul de prezentare) și respectarea programului de eveniment la edițiile anterioare Bounty Fair (pentru brandurile cu care am mai colaborat);

  • numărul de aplicanți la fiecare categorie de creații (fiecare ediție trebuie să beneficieze de o diversitate cât mai mare de produse); în plus, la fiecare ediție alocăm aproximativ 20% dintre locuri pentru branduri cu care nu am mai colaborat;

  • produsele alimentare și cosmetice trebuie să aibă certificate de calitate.

Mulțumim!

bottom of page