Este în natura noastră să cautăm locuri, evenimente, experiențe și oameni care să ne inspire, să ne trezească sentimente plăcute, să ne ajute să visăm constructiv. Pentru toți cei care caută bucățele de fericire în lucrurile frumoase din jur îi recompensăm cu “Bounty Fair”!
Pentru că știm extazul pe care îl simți când îți iei un lucru nou și minunat! Știm zâmbetul trezit de amintirile alături de un drag prieten pentru care tocmai găsești cadoul super potrivit! Știm fiorul curiozității pe care-l simți când vezi câte lucruri noi ai de explorat! Știm și că shopping-ul este o artă, iar rezultatul ei este reflectat de fiecare prin stilul propriu!
La “Bounty Fair” vei găsi creații unicate (articole fashion de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, bijuterii cu stil, decorațiuni de interior, articole pentru cei mici), dar și cosmetice naturale și delicii gourmet, toate în zona de shopping creativ, unde expun doar branduri românești, aproximativ 60 la fiecare ediție.
Viziune
Bounty Fair este un melanj între un târg de design și un eveniment socio-cultural. Pe lângă posibilitatea de a admira și achiziționa creații ale designerilor actuali care expun în cadrul târgului, ne dorim să oferim vizitatorilor posibilitatea de a petrece timp de calitate într-un spațiu emblematic al Bucureștiului.
Misiune
Misiunea Evenimentului Bounty Fair este de a promova branduri românești talentate, care realizează creații diverse din ariile îmbrăcăminte, încăltăminte și accesorii vestimentare, bijuterii, obiecte de decor, dar și cosmetice naturale și produse alimentare gourmet.